Ortografierea numelui de familie sau prenumelui

PROCEDURA DE ORTOGRAFIERE A NUMELUI DE FAMILIE / PRENUMELUI

Este reglementată de Ordonanţa de Guvern. nr. 41/2003, privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice

 

Persoana al cărei nume de familie sau prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în altă limbă decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi poate cere înscrierea - prin menţiune pe marginea acestor acte - a numelui de familie ori a prenumelui retradus sau cu ortografia limbii materne atât la rubricile privind titularul, cât şi la cele referitoare la părinţii săi.

Cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului ori la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor/primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă.

Documente necesare:

1. Act de identitate, original şi copieaflat în termen de valabilitate; iar pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate: paşaportul românesc sau în situaţia în care nu se poate face dovada cetăţeniei române, se va prezenta adeverinţa de atestare a statutului de cetăţean român care se obţine, la cerere de la Ministerul Justiţiei, Direcţia cetăţenie.

2.Certificatul de naştere/căsătorie al solicitantului, certificatele copiilor minori original şi copie ;

3.Adeverinţă eliberată de un traducător autorizat din care să rezulte ortografierea sau traducerea corectă a numelui sau a prenumelui;

4.Declaraţia legalizată a soţului sau consimţământul dat în faţa ofiţerului de stare civilă că este de acord cu ortografierea sau traducerea numelui de familie sau a prenumelui în cazul persoanelor căsătorite;

 

Aprobarea pentru ortografierea numelui/prenumelui se face de către primarul localităţii care are în păstrare registrele. Efectele aprobării se extind asupra copiilor minori şi asupra celuilalt soţ, dacă au nume de familie comun, numai dacă acesta din urma îşi dă consimţământul.

 

Pe baza aprobării, se efectuează menţiune pe marginea actului de stare civilă şi se eliberează un nou certificat, iar cel eliberat anterior se reţine şi se anulează.